20 noiembrie, București. Sistemul bancar din România este printre cele mai moderne și performante din întreaga lume, spune Radu Ghețea în cadrul podcasturilor găzduite de Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Serviciile de plată electronice, prin card sau QR code, oferă consumatorilor acces la cele mai sigure tehnologii, însă băncile ar trebui să-și simplifice mai mult contractele de creditare, iar informația care ajunge la consumatori să fie filtrată, afirmă Valeriu Stoica.
În al 12-lea și ultimul episod, din sezonul 4 #PodcasturileCSALB sunt invitațiRadu Ghețea, președinte Libra Internet Bank, președinte de onoare ARB, Valeriu Stoica, conciliator onorific CSALB, profesor și avocat, într-o discuție moderată deDaria Niculcea, director executiv Juridice.ro.
| PODCAST CSALB | https://www.youtube.com/embed/Ootg0K4pYZg?si=ZQDDqf2VREJ0vicL
Este al 4-lea an când în interviurile CSALB participă top managementul sistemului bancar și experți din domeniul juridic. Anul acesta și jurnaliști reputați din domeniul economic sunt invitați să dezbată principalele subiecte din banking, în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar (CSALB). Analizăm noutățile și impactul lor în piața financiar-bancară, precum și relația consumatorilor cu instituțiile de credit într-un context socio-economic volatil și imprevizibil.
„Sistemul bancar românesc oferă produse și servicii la un nivel care depășește de multe ori sistemele bancare din țări cu tradiție în acest domeniu. Ați remarcat cât de ușor puteți opera cardurile emise în România în toată lumea, fără probleme. Există o teorie care spune de avantajul ultimului sosit. Noi am fost printre ultimele țări din Europa care au introdus metodele moderne de plată, servicii și produse bancare noi. Dar, când le-am introdus, am beneficiat de ultima tehnologie disponibilă. De exemplu, Franța și Germania au introdus sistemele de plăți acum aproximativ 70 de ani. În România l-am introdus acum 24 de ani, iar la acel moment aș putea spune că noi aveam cel mai bun sistem de plăți din lume, nu doar din Europa. Era cea mai securizată și întrunea cele mai multe standarde. Un alt exemplu este America, unde sistemul a rămas tributar cecurilor în relația cu persoanele fizice. Acele hârtii prin care cineva împuternicește banca să facă o plată în contul altcuiva. Acum 10-12 ani am discutat în Asociația Română a Băncilor dacă să continuăm și noi cu cecurile sau să rămânem doar cu plățile electronice. În România plățile electronice și utilizarea cardurilor au prins foarte bine la consumatori.
În ultimii 35 de ani, pot spune că sistemul bancar românesc s-a reinventat. În comunism sistemul bancar era format din 4 bănci de stat care finanțau comerțul exterior, agricultura, industria și marile proiecte precum Canalul Dunăre-Marea Neagră, metroul. Creditele se dădeau pe baza planului, iar la final datoriile erau compensate, adică șterse. Plecând de la acea realitate, România a ajuns să aibă printre cele mai sigure și performante sisteme bancare.
Surpriza va apărea în perioada imediat următoare, când sistemul de plăți va integra QR code-ul. Acest sistem se va extinde tot mai mult în țara noastră. Față de card, avantajul este nu doar că plata se face instant de pe telefonul mobil, să zicem, ci că banii intră în câteva secunde în contul vânzătorului. Procesarea plății cu cardul poate dura acum și câteva zile, mai ales dacă plata este făcută în zilele de weekend. Partea bună este că oamenii s-au obișnuit cu tehnologia, cu plățile prin telefonul mobil. Au contat atât efortul băncilor de a face educație financiară, cât și eficiența CSALB. Cu ajutorul conciliatorilor, tensiunile dintre consumatori și bănci s-au estompat. Rezultatele sunt vizibile: dacă acum doi ani vorbeam de cifre în care incluziunea financiară era sub 50%, acum avem medii, precum în zonele urbane din marile orașe, în care incluziunea financiară depășește 80%.
Nu în ultimul rând, sistemul bancar românesc este deosebit de bine pregătit pentru orice fel de șocuri. Când se întâmplă ceva în afara țării sau în țară, noi avem mai multe scenarii, dintre care unul este foarte pesimist. Așa s-a întâmplat în pandemie sau când Rusia a atacat Ucraina. Această pregătire vine și din reglementarea foarte strictă a acestui domeniu, la nivel european. În regulamentele europene din domeniul bancar, practic fiecare frază înseamnă că trebuie să faci ceva.”
„În ultimii 16 ani, de când m-am mutat cu familia în România, nu am auzit de niciun faliment în sistemul bancar, deși înainte au fost probleme în acest sens. Ce a ferit băncile de falimente în perioada recentă?”
„Trebuie să dăm Cezarului ce este al Cezarului: Banca Națională a României nu a avut nicio restanță în ceea ce privește supravegerea bancară. Când au existat semne că o bancă este în dificultate, acea bancă nu a fost lăsată să ajungă până la faliment. S-au găsit metode pentru a redresa banca respectivă sau a fost găsit un investitor care să preia banca aflată în dificultate. În domeniul bancar, chiar falimentul unei bănci mici creează, din punct de vedere psihologic, o neîncredere foarte mare. Noi am avut o problemă uriașă în perioada 1997-1998 cu Bancorex, care era realmente falimentară, dar s-a evitat panica indusă de un faliment, prin preluarea băncii de către BCR.
Este foarte interesant de remarcat că în perioada crizei financiare, din România nu au plecat bănci pentru că ar fi avut ele probleme aici, ci pentru că băncile mamă aveau probleme.
În ultimii ani, băncile din România s-au adaptat în ceea ce privește procedurile interne și calitatea oamenilor care lucrează în fiecare bancă. Dacă ne referim la categoria de profesioniști din România vedem că sunt foarte puține domenii în care există un standard atât de ridicat, ca al celor care lucrează în domeniul bancar.
Cu toate acestea, mai rămân lucruri pe care băncile trebuie să le îndrepte. Spre exemplu, băncile ar trebui să filtreze mult mai bine ce ajunge la consumator dintre reglementările activității bancare. Dacă instituțiile financiare au specialiști care pot înțelege aceste reglementări, oamenii simpli nu pot face asta și nici nu este în sarcina lor. Astfel, consumatorii primesc zeci de pagini de documente pentru un credit mărunt pe care nici nu au timp să le citească. Instituțiile de credit trebuie să găsească modalități prin care să păstreze siguranța consumatorului și a băncii, dar să simplifice procedurile, instrucțiunile pentru creditare și toată comunicarea cu consumatorul. Riscul este ca oamenii să nu-și mai citească contractele. Este ca atunci când primești un echipament de uz caznic și o carte întreagă cu instrucțiuni, la care nu te uiți niciodată.”
***
Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 16 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).